WEDDCAMP, la cea de-a doua ediție

Există o nouă zicală în lumea fotografilor de nuntă: cine nu are bilet la WEDDCAMP, să-și cumpere!

Conferința fotografilor profesioniști din România a ajuns la a doua ediție, după ce în 2016 s-a bucurat de un mare succes. Fără să schimbe locația, hotelul Zenith, Mamaia, la eveniment au fost prezenți 157 de fotografi și videografi de nuntă din întreaga țară, dar și din străinătate.

Dacă anul trecut Daniele Vertelli (Italia) a fost speakerul străin invitat la Mamaia, pentru v2.0, organizatorii i-au adus la malul Mării Negre pe Victor Lax și Pedro Etura, unii dintre cei mai buni fotografi de nuntă din lume, dacă ne uităm la numărul de premii internaționale primite, Ivan Troyanovski (Rusia), Chris & Verity Sansom (Anglia) și Fabio Mirulla (Italia), toți, fotografi cu renume în lumea nunților. 

La finalul primei zile de conferință, Vali Bărbulescu a fost cel care a reușit să primească cele mai multe aplauze pentru speach-ul său legat de fotografia de fashion, motivație și renunțare. 

Nici Paulian Prăjitură, Ciprian Dumitrescu sau Dragoș Ludușan nu au fost mai prejos prin prezentarea experienței lor. 

Un punct important în agendă a reprezentat anunțarea lansării Asociației Fotografilor Profesioniști de Nuntă din România, care se dorește a fi cea mai importantă comunitate de nuntă care aduce recunoașterea meritelor unui fotograf.

Ziua s-a încheiat cu un Masterclass de peste 2 ore în care Narcis Tarcea, Marius Tudor și Irina Groza au vorbit pe larg despre cum să îți manageriezi propriul blog, la care au avut acces toți cei care vor participa la unul dintre workshopurile de la WeddCamp.  

Programul Weddcamp 2017

ZIUA 1 - 20 iunie 

Paulian Prăjitură
Olga Vuscan
Vali Bărbulescu
Ciprian Dumitrescu
Dragoș Ludușan
Masterclass (Blogging)

ZIUA 2 - 21 iunie

Petro Etura
Chris & Verity Sansom
Fabio Mirulla
Ivan Troyanovski
Victor Lax

ZIUA 3 - 22 iunie

Workshop Pedro Etura & Victor Lax
Workshop Fabio Mirulla

Workshop Ivan Troyanovski

Cum am văzut experiența ICEEfest 2017 ca un fotograf de nuntă

Pentru că educația fotografică se poate realiza din foarte multe surse, anul acesta ICEEfest a intrat în atenția mea și datorită uneia dintre miresele mele care mi-a vârât o super invitație sub nas. 

Am vrut mai întâi să mă interesez dacă cele două zile de eveniment mă vor ajuta cu ceva, în fotografie. Pentru că a fi fotograf profesionist de nuntă în 2017 te forțează să fii la fel de mult și om de marketing, comunicare, management, antrepeneur, jurnalist, contabil, speaker și psiholog, răspunsul a fost cu desăvârșire unul pozitiv. 

ICEEfest avea să vină cu detaliile ce îmi lipseau în domeniul social media, marketing și e-commerce. 

Festivalul s-a desfășurat în perioada 15-16 iunie, la Grand Cinema din Băneasa Shopping City, Băneasa. Ca să nu plusez foarte mult la capitolul detalii organizatorice, pe care le găsiți direct pe site-ul lor (iceefest.com) notez doar că au fost prezenți în fața a peste 4.000 de persoane, nu mai puțin de 130 de experți în domeniile menționate mai sus, incluzând aici firme precum Facebook, Google, Yahoo, Shazam și Youtube.


Dacă vreun alt coleg de breaslă se întreabă dacă merită să participe în viitor la vreuna dintre edițiile ICEEfest, pot răspunde că este o experiență ce merită încercată cel puțin o dată, rezultatele fiind diferite în funcție de capacitățile de asimilare ale fiecărei persoane. În plus, nu este vorba de workshopuri, ci de conferințe, de speach-uri de 20-3o de minute din partea fiecărui speaker. 

În maratonul de aproape 30 de sesiuni la care am participat (în 3 săli) am reușit să adun câteva pagini bune de idei legate de promovare și trenduri de comerț online, dar și să aflu care sunt noile modificări pe care marile rețele de socializare le-au adus atât în relația lor cu utilizatorii, cât și metodele noi de promovare ale produselor pe care eu le vând. În cazul meu, fotografia de nuntă. 

Sunt convins că la finalul acestor zile de informații continue, viitorii mei clienți vor beneficia de o experiență și mai îmbunătățită și o relație fotograf - client superioară. 

See you @ ICEEfest 2018!


Furatul miresei, o bună ocazie de a vă strica propria nuntă!

Dacă vă gândiți că furatul miresei este un moment special la o nuntă, aveți dreptate. Dar poate să fie special și într-o direcție greșită.

Un factor bun care poate sfârși rău este prezența alcoolului. Majoritatea șoferilor de la o nuntă pleacă împreună cu mireasa după ce au băut deja unu sau mai multe pahare. De aici până la accidentele mortale care au existat în România, în timpul nunților, este doar un pas.

Nici timpul nu este un aliat bun pentru miresele care se lasă furate de la propria nuntă, pentru că în funcție de locația aleasă, pot pierde de la 40 de minute la o oră jumătate din petrecere. Cât de mult v-ați dori să pierdeți 15-20% din nunta în care ați investit atât de multă muncă și emoții?

Dacă tradiția nu implică și plecarea efectivă de la petrecere, atunci numărul lucrurilor care v-ar strica buna dispoziție scad considerabil. Lăsați “hoții“ să-ți facă de cap, dar păstrați mereu controlul situației. O idee interesantă este și prezența unui joc în găsirea miresei prin punerea mirelui să treacă de anumite teste pentru a o recupera. 


Din păcate sau din fericire, am trecut prin mai multe situații în care am fost la un pas de a asista la o întoarcere pe dos a nunții. De la accidente de mașină, la întârzierea de peste o oră și jumătate. Astfel am hotărât să vă expun tradiția asta și din alt punct de vedere. 


Distinction Award @ IWPA 2016 - Un premiu cât o mie

Când am plecat la drum în incursiunea numită IWPA (Asia Wedding Photographers Award), doar am visat că una dintre fotografiile mele va trece de baremul de 80 de puncte, cel care permitea fotografiei să fie măcar luată în considerare pentru câștigarea unui premiu.

După ce am intrat să văd câștigătorii și premiile din anii trecuți mi-am zis că am investit degeaba speranță. Erau și sunt în continuare opere de artă, nivel de photoshop dus la extrem, nivel la care nu cred că s-au gândit nici dezvoltatorii programului.

Prospectând piața concursurilor din întreaga lume mi-am dat seama că m-am înscris în cel mai dificil de scos capul din mulțime.

Premiile sunt oferite în felul următor, pentru diferite catotegorii:

Locul 1
Locul 2
Locul 3
Distinction prize ( 10 premii )
Excellence prize (toate fotografiile peste 80 de puncte din 100)

La IWPA au participat 1612 fotografi din 38 de țări, cu peste 4.000 de fotografii înscrise.

Din juriu au făcut parteMarcus Bell, Roger Tan, Raymond Phang, Nik Peridis, Johnson Wee, Tracey Taylor; Dee Green, Erich Caparas, Luigi Fedeli.

Sincer, doar așteptam rezultatele să văd câte puncte am strâns la fiecare fotografie și ce trebuie să îmbunătățesc pe viitor. Astăzi, când am primit e-mailul de la IWPA, am avut un șoc. Una dintre cele 7 fotografii înscrise în concurs a fost premiată cu Distinction Award.

Cel mai mult mă bucur că fac parte din grupul fotografilor care reprezintă cu succes România la concursurile de fotografie din întreaga lume.

Fotografia de mai jos, câștigătoarea premiului, a fost realizată la petrecerea lui Adrian și a Ralucăi, în ziua în care au decis să spună DA!.


Pentru mine, IWPA rămâne în continuare cea mai mare provocare, dar de la care îmi doresc și mai multe în anul ce vine.



FOTOGRAFIILE MELE LA IWPA 2017









Ședințele foto de Crăciun - O experiență premium Vlad Pahonțu

Moș Crăciun există!

"Moș Crăciun există!" este un proiect pe care mi-l doresc realizat de aproape 3 ani, dar niciodată nu am putut să îl duc la final din diferite motive.

În acest an toate astrele s-au aliniat perfect pentru a da drumul ședințelor foto de sărbători așa cum îmi doresc, în stilul propriu, cu experiența proprie.






> Ce înseamnă experiența "Moș Crăciun există!" ?

Ca toate lucrurile frumoase din acaestă lume, este ușor de explicat. Alături de mine nu va fi o simplă ședință foto într-un decor unic, ci o întreagă experiență. O reîntoarcere la copilărie, atunci când credeam cu toții în bărbosul care ne aducea jucării. O reîntoarcere la acele emoții când știam că dacă suntem cuminți de-a lungul anului, pe 25 Decembrie vom găsi sub brad cadourile dorite.

Proiectul meu se adresează atât nou-născuților care vor descoperi în scurt timp că Moș Crăciun există, cât și adulților care au uitat să se bucure de sărbători.

Timp de aproximativ o oră vom uita de alte probleme, vom lăsa telefoanele și ne vom bucura împreună. Vom asculta colinde, vom fi din nou copii și vă veți bucura de alte surprize pregătite special pentru voi, pe care nu le pot dezvălui de dinainte.

Ședințele foto by Vlad Pahonțu vor fi produsul premium pe care vi l-ați dorit pentru familia voastră.

CRĂCIUNUL este unic. Și fotografiile tale trebuie să fie la fel!

VERIFICĂ DISPONIBILITATEA ȘI REZERVĂ DIN TIMP ȘEDINȚA TA FOTO!