Cum ne alegem fotograful de nuntă?

Bun. Am citit mult și bine, am răscolit Internetul după cele mai bune metode de a-ți alege fotograful de nuntă. Ce trebuie să țină după el, cum trebuie să arate, cum trebuie să se comporte, ce trebuie să ofere, ce nu trebuie să spună și așa mai departe.

Oricât ai citi, cred că cel mai important rămâne experiența personală. Și eu pot vorbi, în acest moment, de experiență din ambele unghiuri: cel de client și cel de fotograf.

Dar cu siguranță sunteți mult mai interesați de ce trebuie să urmăriți când cautați fotograful perfect pentru nunta, cununia sau botezul vostru. Și voi vorbi la plural pentru că de cele mai multe ori este un eveniment în doi. Cel puțin doi, dacă punem la socoteală botezul.


Și plecând de la vorbitul la persoana a doua plural, observ prima problemă la fotografi

1. Fotograful trebuie să vă trateze pe amândoi în mod egal

Cu siguranță peste 90% dintre mirese vor ca atenția să fie în mare măsura asupra lor. Doar că să nu uităm că o nuntă presupune doua persoane. Momentan, la noi în țară, între un bărbat și o femeie. Și atunci, fotograful trebuie să fie interesat atât de fotografiile cu mireasa, cât și de cele cu mirele.

2. Fotograful trebuie să fie din aceeași categorie a personalității ca și voi 

Aici este și mai simplu. Dacă nu îl cunoașteți de la alte evenimente, trebuie neapărat să vă întâlniți cu el mai mult de 5-10 minute. Spun mai mult de 5-10 minute pentru că orice fotograf neexperimentat nu va putea duce o conversație cursivă, logică, plină de argumente și fotografii proprii timp de 30 de minute, o oră sau chiar mai bine. Și își va da alama pe față.

Și sincer, chiar trebuie să aibă aproape aceeași personalitate ca și voi. Nimeni nu își dorește un cățeluș  care doar așteaptă să i se spună ce să facă. Nici un client nu mi-a cerut până acum să nu zâmbesc, să nu râd, să nu fac glume, să nu fac lumea din jurul meu să se simtă bine. Și nici nu au cum, pentru că așa sunt eu și prefer să îmi exercit pasiunea într-un mediu unde mă regăsesc.

> REZERVA AICI, DIN TIMP FOTOGRAFUL EVENIMENTULUI TAU!

3. Alegeți un fotograf de nuntă profesionist

Da...dar știi... bugetul nostru nu prea ne permite. Am prefera să punem mai mult la formație. Perfect! Atunci să nu vă mirați dacă în mai bine de 70% din cazuri, pe DVD-ul de nuntă vor apărea poze în loc de fotografii cu nunta voastră. Practic, ați oferit degeaba mai mulți bani formației care a făcut un spectacol pe care fotograful nu l-a imortalizat așa cum ați fi dorit.

Și având experiență, un fotograf profesionist mai și anticipează ce se va întâmpla la o nuntă. Va fi pe fază atunci când ceva notabil se va întâmpla. Degeaba aveți imagini frumoase de la nuntă dacă nu exprimă povestea evenimentului.

4. Tratați fotograful ca pe un prieten

Dacă vă alegeți un fotograf profesionist și ați decis să îi oferiți o sumă de bani, atunci aveți încredere în alegerile făcute și tratați-l ca pe un prieten, nu ca pe un angajat. Dacă sunteți un șef prea dur sau prea exagerat s-ar putea să se întoarcă împotriva voastră.

Nu uitați că orice muncă făcută din plăcere și într-un cadru corect va aduce de două ori mai multă satisfacție clientului, în cazul de față, vouă.

5. Aveți grijă la detaliile care fac diferența

Sigur v-ați uitat și ați văzut zeci, poate sute de fotografii de la alte nunți, dar niciuna nu seamănă cu alta. Asigurați-vă că dacă vreți fundal mov / roz / verde în fotografii, îl veți și asigura. Cum? Cu o sală care are deja lumini ambientale pe pereți sau printr-un set de lumini ambientale închiriat sau adus prin DJ. (cereți aici oferta pentru nunta voatră!)

Dacă nu vreți ca invitații să iasă beți în fotografii, învățați-i să bea. Nu toate lucrurile se pot îndrepta în Photoshop :)

6. Nu mai comparați fotografiile

Pinterest este într-adevăr o aplicație foarte faină pentru a găsi idei de nuntă. Nu pentru a le reproduce 1 la 1. Adesea clienții vin la mine și îmi arată fotografii luate de pe Pinteres, de la nunți ca cele ale Prințului din Dubai sau cine știe ce ducesă de Monaco.

Acolo unde locațiile costă sute de mii de euro, unde bijuteriile sunt prea scumpe să fie Swarovski și rochiile pot înlocui un Lamborghini în contul soțului vostru. Multe lucruri sunt diferite. În plus, fiecare fotograf are viziunea lui. Sigur, puteți să le arătați ideile, dar nu le cereți să copieze, pentru că cine e prins primește nota 1.

> VEZI PORTOFOLIUL MEU FOTO DE NUNTA

7. Cereți fotografului cât mai multe dovezi

Da, aș fi de acord ca un client să vrea să îmi vadă cât mai multe fotografii. Pentru că astfel i-aș putea demonstra cum arată o nuntă de la un cap la celălalt. Puneți-l să vă arate o nuntă cap coadă. De la pregătitul miresei până la finalul petrecerii.

Unul dintre cele mai importante lucruri este să vă placă stilul lui. Și dacă vă place, vă garantez că merită să investiți puțin mai mult în pachetul foto. Cheltuiți tot bugetul destinat fotografului ca să nu regretați după nuntă.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu